LUMINU by LUMINISH (comunicat de presă)


Comunicat de presă
25 mai 2015


LUMINU by LUMINISH
Luminu. Hand in hand paper. True story.
Luminish. The light from the woods. True story.

Atelierul de hârtie manuală, prin Asociația Ordinul Manufacturierilor, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, The Institute și Group Noblesse au lansat vineri, 22 mai, instalația-colaj LUMINU. În contextul Romanian Design Week 2015, LUMINISH a prezentat un obiect de iluminat din hârtie reciclată manual în Expoziția Centrală de la Hanul Gabroveni și s-a aflat pe harta evenimentelor colaterale cu proiectul LUMINU by LUMINISH. Tema anului propusă de Romanian Design Week a fost Reciclarea.

Luminish a sugerat un experiment folosind ca instrumente principale de lucru hârtia reciclată manual și mâinile. Fiecare om care a vizitat Atelierul de hârtie manuală, în perioada 16-21 mai, a fost invitat să intre în joc și să ne lase să-i mulăm o mână. Epiderma vegetală mulată pe cea umană. După 6 zile de workshop, în cea de-a șaptea zi, am creat LUMINU, o instalație-colaj obținută din toate mulajele mâinilor.

În timpul evenimentului, s-au făcut demonstrații de mulaj cu pastă de hârtie pe mâinile echipei de la Noblesse Group, venită de la mic la mare în Atelier: arhitecți, contabili, oameni de comunicare. Mulajele obținute, instalația și alte obiecte de iluminat made by Luminish au fost expuse în Palatul Noblesse - Centru de Artă și Evenimente, în ultimile două zile de Romanian Design Week.

Seara s-a continuat cu un dialog intercultural despre hârtie, în compania Marlenei Leichtfried, Programme Management Vienna Design Week și a lui Andreas Nader – photographer: ce a fost hârtia manuală la origine, ce este în prezent și care este semnificația ei în Atelierul de Carte. Discuția a fost reluată, duminică, împreună cu Julia Hurner, Vienna Design Office și Lisa Hardon, Dutch Design Week.

Peste 150 de oameni au venit hotărâți să intre în fapta mulajului.
Peste 1500 de oameni au venit la demonstrații de hârtie manuală și mulaje pe 16 mai, zi de Romanian Design Week intersectată cu Noaptea Muzeelor.

Am propus poziția mâinii, am mulat ce ni s-a propus: chei în hârtie, un antebraț, degete în V de Vendetta, verighete, mâini atingându-se. Oamenii au venit pe bicicletă,   ținându-se de mână - iubiți, prieteni, părinți și copii, pregătindu-și mâinile sfios, dar cu nerăbdare, pentru primirea hârtiei. Am făcut cunoștință cu mâini tatuate, mâini de scriitori, de artiști - graphic design-eri, unatciști, pictori, performeri, mâini de oameni care plimbă cuvinte în conferințe, mâini de copii, mâini native și străine.

Întâlnirea lor cu hârtia și Luminish-ul a fost scrisă ”de mână” în Jurnalul atelierului dedicat evenimentului Romanian Design Week. Avem file caligrafiate, desenate, umplute de sus până jos, litere apăsate, litere înclinate, mesaje sincere, succinte și fraze boeme:

Îmi place aici pentru că este multă hârtie - un copil
Așa trebuie să se simtă copacii, cu soare pe scoarță - Mihaela
It's all in the paper! Thanks for sharing! Impressive! - Marlene & Andreas

Hârtia aleasă pentru mulaje a fost pentru faptă, după port, echilibrând diversitatea celor veniți: hârtie reciclată manual din ziare, hârtie manuală cu inserturi de mătase, subțire sau densă, albă sau color.

Instalația LUMINU a fost concepută sub forma unui război de țesut. Fibrele textile au fost substituite cu cele ale hârtiei manuale. Printre fire nu e prins covorul, nici ștergarul, nici ia, ci intenția lor: mâna.

Mâna nu țese, e prinsă în război - mâna făcătorului de inutil. Aceea care se războiește cu lumea: taie copaci, aruncă gunoaie. Alunecă și se lasă ademenită în mrejele sociale,  pierzându-și umanitatea. Fapta care deformează.

Mâna țese, e prinsă în război - mâna creatorului de subtil. Aceea care creează lumea, dar nu se lasă ajunsă în ițele-i. Este în și deasupra. Ea face posibilă curgerea gândului întru materializare. Fapta care reformulează.

Numai o mică parte din mulajele făcute a fost folosită, urmând ca în următoarele luni să fie creat un al doilea obiect din cele rămase.

Mulțumim celor care au avut simțire pentru experiment, celor care au îndrăznit să atingă hârtia, celor care au înțeles cartea manufacturată, celor care au văzut lampa!

Declarații de presă

Iuliana Bălan, Muzeul Național al Țăranului Român
Public Relations

Reciclarea este tema aleasă pentru acest an la Romanian Design Week, o temă care se potrivește mănușă cu ceea ce se întâmplă de ceva ani la Atelierul de hârtie manuală de la Muzeul Național al Țăranului Român. Ziare răsfoite, ambalaje, pliante expirate... hârtia pe care o aruncăm pentru că nu mai avem ce face cu ea, pentru că ne ocupă spațiul mereu neîncăpător, devine, prin meșteșugul echipei lui Răzvan Supuran, spumă albă. Această pastă moale se face mulaj de corp, iar după uscare ajunge corp de iluminat, obiect prețios și frumos care împodobește și luminează.

 
Loredana Preda, Noblesse Group
CEO

Noblesse Group, prin toate brandurile pe care le deține - Galeriile Noblesse, Studio Insign, Palatul Noblesse - Centru de Arte și Evenimente și Asociația Culturală Noblesse - susține și crede în valorile autohtone. Tocmai de aceea ne-am dorit ca obiectele atât de frumos create de Luminish să fie expuse în Palatul Noblesse, o adevarată bijuterie arhitectonică românească, readusă la viață de propriul nostru birou de arhitectură, Studio Insign. Credem în designul românesc care merită să fie cunoscut atât în țară, cât și peste hotare. Aceasta nu va fi o acțiune singulară de susținere a diferitelor experimente artistice. Asociația Culturală Noblesse se implică activ în organizarea de diverse expoziții, concerte sau training-uri. 

 
Răzvan Supuran, Asociația Ordinul Manufacturierilor
Hârtier

Mânuitorul desface semnele unei lumi în simboluri și le țese după sensuri ascunse ori luminate, în legislația unei gramatici unice: calea discipolului. Lumea făcută este din paste și fibre. Prin fibre, elementele curg dinăuntru înafară și trec dinafară înăuntru. Curgerea este orizontală, trecerea - verticală. Prin fibre, apa lunară iese în lume. Prin fire, corpusculul solar pătrunde interioarele. Fibrele sunt materia trecerii. Undă și corpuscul. Acesta este meșteșugul, aceasta este calea interioară. Undele neuronale depozitate în amprentele degetelor dirijează astfel mersul lumii. Mâna și semnele celor 5  dau lumii semnele de traseu pe calea discipolului. Lumea nefăcută tot în mână este. Noi reciclăm sensuri uitate.

Note pentru jurnaliști

Romanian Design Week este cel mai important eveniment multidisciplinar dedicat industriilor creative din România. Este primul proiect dedicat în întregime designului românesc, care se adresează atât publicului larg, cât și profesioniștilor. Printr-un eveniment care are loc anual, Romanian Design Week (RDW) trasează o hartă a evenimentelor și a spațiilor ce promovează designul și toate disciplinele acestuia - arhitectură, grafică, modă, design de obiect. Romanian Design Week caută și promovează proiecte multidisciplinare care pot reprezenta exemple de bune practici pentru colaborările dintre designeri și producători, dintre profesioniștii ce provin din discipline diferite, dintre designeri și distribuitori.

Muzeul Național al Țăranului Român se înscrie în familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este un Muzeu Național, patronat de Ministerul Culturii. Posesorul unor colecții de obiecte deosebit de bogate, adăpostit într-o clădire-monument istoric, în stil neo-românesc, practică o muzeografie cu totul aparte, care i-a prilejuit în anul 1996 onoarea atribuirii trofeului EMYA - European Museum of the Year Award. Stilul original de expunere se prelungește și în publicațiile muzeului, în acțiunile de tip Muzeul Misionar, Școala Satului sau în evenimente ca vernisaje, concerte, conferințe.

Noblesse Group, prin Galeriile Noblesse și biroul său de arhitectură și design interior "Studio Insign" reprezintă o companie importantă, specializată în vânzarea de mobilier, placări, decorațiuni și realizări de proiecte de design interior la cheie pentru spații rezidențiale, comerciale, birouri, hoteluri, restaurante, etc. Palatul Noblesse este o clădire monument istoric datând din 1881, ce a fost complet restaurată de Noblesse Group, fiind locul perfect pentru evenimente corporate, private sau mondene, dar și show-room-ul exclusivist al Galeriilor Noblesse, un spațiu unde istoria se împletește armonios cu arta și designul interior.

Începând cu 2004, proiectul generic al Asociației Ordinul Manufacturierilor, prin Atelierul de Carte, a urmărit revitalizarea cărții manufacturate prin trei meșteșuguri tradiționale: hârtie manuală, legătorie de carte, imprimare clasică. 11 ani de experiment cu fibre, plăci de tipar, în țesere de carte-obiect, se materializează acum în Luminish. Prin acest proiect subliniem importanța continuității istoriei cărții. La cursurile de hârtie manuală, legătorie şi tipar manual, din Muzeul Național al Țăranului Român, au participat până acum peste 7000 de oameni.

“Small Recycled Paper Manufactory in Bucharest”, Luminish, un proiect al asociaţiei Ordinul Manufacturierilor, este susținut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Granturi Norvegiene 2009-2014 în cadrul domeniului de finanțare Inovare Verde în Industria din România. Programul Inovare Verde în Industria din România este un program de dezvoltare a afacerilor având drept scop creșterea competitivității întreprinderilor verzi, inclusiv ecologizarea industriilor existente, inovarea și dezvoltarea spiritului antreprenorial verde. Schema de Granturi Mici din cadrul programului vizează acele inițiative care au ca scop dezvoltarea și implementarea de activități ce stimulează dezvoltarea de afaceri eco-inovatoare. Operatorul Programului este Innovation Norway, o entitate de stat subordonată Ministerului Norvegian al Comerțului, Industriei şi Pescuitului și Municipalităților Regionale Norvegiene.

Parteneri: The Institute, Muzeul Național al Țăranului Român, Asociația Ordinul Manufacturierilor, Luminish, Noblesse Group: Palatul Noblesse - Centru de Arte și Evenimente, Galeriile Noblesse, Studio InSign.

Contact: Carmen Oprea / 0749 02 01 99 / luminish@luminish.com


++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

DATE, FAPTE, POZE 
 

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
 

LUMINU by LUMINISH
detail of LUMINU
Luminish in RDW Central Exhibition @ Hanul Gabroveni
making of a hand mould

hand in hand mould

Noblesse Group hand moulds
LUMINU by LUMINISH @ Noblesse Palace - Art and Events Center
lightening object @ Noblesse Palace - Art and Events Center

lightening objects and LUMINU @ Noblesse Palace - Art and Events Center
Marlene & Andreas

Ovidiu Hrin Calligraphy

Julia & Lisa

Postări populare