JURNALUL DE LA BRAD 1
SEMINARII. SEMNE. SEMINȚE.
25 - 30 aprilie 2016
MOTTO: În România situaţia e de aşa natură, încât puţinii oameni rămaşi ar putea fi uşor exterminaţi. Nu le rămâne decât să se caute unul pe altul, să se strângă laolaltă, să se organizeze. Mai ales să nu se teamă că, o dată ieşiţi de sub monstruoasa tutelă a statului, vor muri de foame, vor rămâne fără mijloace de subzistenţă. Acest nou stat, hibrid ca orice creaţie a unor minţi bolnave, are un punct nevralgic: vrând-nevrând, va tolera proprietatea privată şi libera iniţiativă.
(Culianu - Filme de groază, articol din Păcatul împotriva spiritului)
Oameni, despre oameni. Fiecare, împreună. Regăsirea presupune aparenta pierdere a unui ceva. Fie acel ceva atât de la îndemână încât și-a pierdut semnificația, fie acela intuit, dorit, citit, dar netrăit.
Poveștile autentice sunt în noi și în oamenii de lângă noi. Ele încep de obicei cu a fost odată ca niciodată. Povestea lui a fi și a face împreună începe cu suntem aici, acum. Ce facem să putem? Împreună și separat. Împreună pot fi deschise porțile uitării și așteptării. Odata intrat, fiecare se îndreaptă după cum îl poartă picioarele, pas după pas, încotro îi spune inima. Dar e liber oricând să-și bată prietenul pe umăr spre o întrebare sau a îmbărbătare.
Orașele pulsează în sunete discordante. Aritmia ce trădează graba și nepotrivirile a devenit firească în mediu urban. În sate cucul nu se grăbește să cânte. Cântă exact la timpul potrivit în armonie cu ritmurile din natură. Dar cine îl mai aude cu adevărat? Satul tânjește după sunetele străinătății, orașul după liniștea stranie a naturii. Un paradox ce poate fi conciliat de îndată ce-și depășește limitele. Căci noi suntem deopotrivă și sat și oraș, înlăuntru nostru. Și ce-i înlăuntru e și-într-afară.
Meșteșugul este reînviat artificial fără meșterii adevărați. Tutoriale avem peste tot și din ce în ce mai multe. Într-un dezechilibru total, obiecte autentice din ce în ce mai puține. Odinioară, ucenicii își plăteau meșterii. În prezent, rolurile s-au inversat. Drumul firesc al predării meșteșugului, de la maestru la discipol, îndelung bătătorit odinioară, s-a curmat brusc.
Fotografia redă o imagine. Cum, când și de ce o faci? Pentru tine sau pentru selfie? Cu trăire sau pentru înregistrarea mecanică a unor like-uri? Tu ești asta, ai fost colo, ai văzut ceea. Dar eu, eu unde sunt?
Dansul absolutizează trăirile. Purifică prin catharsis și fortifică. Prin mișcare, rol și interpretare a sunetelor create de artizanii armoniei, te pune față în față cu tine, face posibil dialogului interior. Ori de acolo, din interior, devine palpabil și exteriorul.
Atitudinea este acel șarm, acel je ne sais quoi ce-ți dă aripi sau te face să pleci capul. Puterea de a spune da și curajul de a spune nu la momentul potrivit. În fața cui? A propriilor decizii.
Toate se leagă, cu toate ne intersectăm. Pe toate le exprimăm de la banalul și profundul gesturilor cotidiene până pe culmile îndepărtate ale silogismelor. Din pruncie până la bătrânețe. În apatie sau în ghidușie, cu inima sinceră sau cu strângere înghețată de mână. Dar care-i secretul? Cum ajungem să spunem cu toată ființa: Non, rien de rien, non, je ne regrette rien.
Seminarii de împrietenire cu oamenii și cu povestea lor: despre meșteșuguri, muzică, fotografie, teatru și dans, literatură și memorii, drumeții pe poteci din pădure, tradiții locale.
