Expoziţia „Hărţi imaginare” te aşteaptă la Kilipirim!



Târg de carte cu discount
4-8 mai
10.00 - 20.00
intrare liberă




Comunicat de presă
3 mai 2010

Timp de 5 zile, Atelierul de Carte se strămută la Kilipirim, târg de carte cu discount: galeria Dalles, 4-8 mai, orele 10.00 – 20.00. Intrare liberă. Atelierul vine cu expoziţia interactivă „Hărţi imaginare”, cu instrumente de lucru pentru demonstraţii susţinute de echipa atelierului şi cu unele dintre cele mai bune faceri de până acum în ale hârtiei manuale. Gravurile şi ilustraţiile sunt creaţii ale artiştilor: Ana-Maria Radu, Mădălina Pavel şi Laszlo Mathias. Instalaţii şi obiecte – „Magna Charta Imaginarium”: Răzvan Supuran. Vizitatorii sunt invitaţi să participe la crearea unei hărţi a imaginarului interactiv.


Permanent, vor funcţiona demonstraţii de facere a hârtiei manuale, de tehnici de tipar şi gravură, de legătorie manuală, de ilustrare şi copertare a cărţilor. Fiecare participant va primi ceea ce produce în atelierul demonstrativ.

La standul Atelierului de Carte se vor găsi cărţi şi obiecte făcute din hârtie manuală. Hârtia unicat, cartea-obiect şi imaginarul fecund. Titluri de autor si texte folclorice, imprimate, ilustrate, gravate şi legate manual îşi spun singure povestea imediat ce sunt luate în mână. Feţi-Frumoşi, animale vorbitoare, Ilene Sâmziene stau alături de eseuri personale şi de numere din Meţeriaşii. Foae cu mîini: un artefact, dar şi o publicaţie în care folclorişti, antropologi, etnologi, artişti, meşteşugari şi invitaţi recuperează, recitesc şi descriu lumea mâinilor. Rame, montaje din lemn, hârtie şi flori, caiete şi alte surprize făcute de mâinile meşterilor pricepuţi aşteaptă să fie descoperite.


Expoziţia „Hărţi imaginare” te provoacă să interacţionezi cu lumi posibile. Simbolul desemnat este harta. Gravurile şi obiectele expuse fac incursiuni în concretul şi fantasticul universului ales, dinlăuntru într-afară, de la unicitatea eului la plurivalenţa eurilor imaginare. Traseul îşi are punctul de plecare în universul meşteşugăresc al hârtiei manuale, gravurilor şi ilustraţiilor.

Itinerariul curge labirintic printre cerneluri, cuvinte, vopseluri, litere de tipar înalt şi legături japoneze. Lucrările expuse se arătă în nuditatea plină fără inhibiţii. Hârtiile tăiate la dungă lipsesc. Linia se mişcă acolo unde mâna a tremurat. Ţesătura hârtiei are curburi după cum s-au aşezat fibrele de celuloză. Inserturile – fire de iarbă, flori, mătase, minerale – s-au contopit cu celuloza după voie. Mâinile au făcut ce aveau de făcut şi n-au intervenit în simbioza elementelor.



Renunţă la statutul contemplativ al privitorului şi ia poziţie (de lucru)! Dacă vrei să-ţi laşi amprenta, Atelierul îţi pune la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a-ţi face propria hartă. Odată finisată poate sfârşi la tine în geantă sau îi poţi găsi locul potrivit în harta interactivă alcătuită de vizitatorii expoziţiei.

Harta este instrument vital în călătoriile importante. În lumea basmelor şi a miturilor, hărţile cutreieră apele în mâinile piraţilor căutători de comori sau închise în sticlă. Numai persoane alese ajung în posesia lor, de obicei, după trecerea unor probe. În lipsa lor, fiinţele “însemnate” (Feţi frumoşi cu stea în frunte, cu moţ în frunte etc.) au acces la anumite coduri prin sfaturi primite de la părinţi (de obicei de viţă regală) sau de la animale năzdrăvane (cai, furnici, albine, păsări, mioare).

Fiecare hartă are un cod specific. Ea este printre puţinele obiecte care mai păstrează reminiscenţe din scrierile anticilor. Un singur simbol poate sintetiza pagini întregi. Ochiul vede, mintea pricepe, inima înţelege. Cine reuşeşte să descifreze limbajul unei hărţi, se regăseşte pe sine într-o lume nouă. Reală sau imaginară.

Te aşteptăm să vezi cum arată o hartă imaginară, cum miroase şi vibrează, ce gust are, de unde începe şi unde se reîntoarce!


Notă pentru jurnalişti:

Atelierul de Carte: hârtie, tipar, legătorie sau buna facere a cărţilor.
8 ani de faceri şi de prefaceri ale hârtiei manuale. Sub un singur nume. Acelaşi de la bun început pentru bunul mers. Atelierul de Carte. Un proiect început din grijă, atenţie, conştientizare faţă de hârtie şi de meşteşugul care a făcut-o posibilă. Meşteşugul se învaţă şi se poartă mai departe. Dai şi altora. Aşa a început Atelierul de Carte. O idee s-a continuat cu o alta, o mână a venit în ajutorul celeilalte şi primele hârtii au început să apară: născute din vegetale sau renăscute din surorile lor reciclate. Prin facerea de hârtie manuală. Mai întăi în Târgu Mureş (2002) şi apoi cătinel în Bucureşti (2005). Târgurile au început timid să o prezinte, oamenii au început sfios să (se) întrebe: ce este hârtia manuală? ce înseamnă manual? la ce e bună? ce fac cu ea dacă o cumpăr? Editurile şi copiii au fost primii mari curioşi şi “utilizatori” ai hârtiei manuale. Editura Paideia în parteneriat cu Atelierul a făcut o serie de ediţii bibliofile pe hârtie manuală. Copiii au descoperit că acuarelele se combină într-un fel anume pe hârtia asta groasă, ca o sugativă (2006). Un hârtier are întotdeuna multă răbdare, căci hârtia iese după vrerea ei şi se continuă în faceri cu lemn, plante, fier, pânză, textile, răşini după fibrele-i mişcătoare, nestatornice. Greu de ţinut în frâu, bună de pus în muzeu. Sala Hrana. Muzeul de la Şosea. Locul în care Atelierul de Carte şi-a găsit firesc rădăcinile şi şi-a deschis porţile către lume (2008) prin cursuri de hârtie manuală, legătorie şi tipar manual. Cum faci cea mai bună carte de vizită a Atelierului fără să risipeşti hârtie? Îmbraci în hârtie manuală cabina de proiecţie din curtea muzeului (2009). Ultima facere a atelierului? Construirea unei case. Fără mistrie. Numai apă şi hârtie. (2010). www.atelieruldecarte.blogspot.com.


Contact:
Atelierul de Carte
Răzvan Supuran, 0728 516 800, atelieruldecarte@fiiverde.ro 

Postări populare