pregătim surprize de mărţişor @ MŢR



de la Muzeu citire:


Veniţi între 25 februarie şi 1 martie, la Târgul Mărţişorului de la Muzeul Ţăranului Român !
 
300 de meşteri ţărani, artişti plastici şi studenţi vă aşteaptă să târguiţi mărţişoare cu vino-ncoa’: mărţişorul tradiţional de Bucovina sau Bistriţa, mărţişoare de criză şi suprarealiste, mărţişoare trendy, emo sau catchy, mărţişoare cât să vă încapă inima şi buzunarul.

Nu vor lipsi nici
mărţişoarele gastronomice:
turtă dulce, dulceţuri, zacuscă, gem de prune, kürtös kalács, prăjiturele de Alexandria şi de Baia Mare, suc de mere de Mălâncrav, miere şi alte bunătăţi.

Pentru cei mici avem şi
mărţişoare jucate.
Duminică, 27 februarie, ora 12:30, la Clubul Ţăranului,
Trupa de copii a atelierului de teatru de la MŢR, coordonat de Beatrice Iordan, va susţine piesă de teatru de animaţie Zâna din stejarul cu trei crengi. Piesa va fi însoţită de muzică live.

Fie că le veţi lua de drag, pentru a le purta, fie că le veţi dărui, fie credeţi că vă vor aduce noroc sau că vă vor feri de rele, veţi avea de unde alege.

 
Nu trebuie decât să vă abateţi pe la noi în perioada 25 februarie – 1 martie 2011, între orele 10:00 şi 18:00.

Şi nu uitaţi vorba ce se spune pe aici, prin Muntenia:


Cine poartă mărţişoare
Nu mai e pârlit de soare!


Preţ bilet:
4 lei, 2 lei (elevi, studenţi, pensionari)

Postări populare